Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat marți, în direct la Digi24, că în continuare așteptăm valori de temperaturi cu mult peste ceea ce înseamnă normalul unui final de lună iunie în țara noastră, însă a avertizat că nu vor lipsi fenomenele severe. Meteorologul a precizat că sunt posibile „vijelii cu rafale de 70-90 km/h, grindină de medii dimensiuni sau cantități de precipitații de 30-40, posibil izolat peste 50 l/mp”.