Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat marți, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei, publicat de BNR în luna mai 2026, că izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu şi blocarea strâmtorii Ormuz au generat un şoc major pe pieţele internaţionale de petrol şi gaze, cu efecte în lanţ asupra mai multor sectoare economice. Isărescu spune că acest fenomen, denumit deja în Europa „inflaţia Ormuz”, va împinge inflaţia din România până în jurul valorii de 11% în perioada următoare, înainte de o revenire graduală spre finalul anului.
30d signal volume
By Threat Layer
Top Signals
View all signals →Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat luni, la Digi24, că în PNL „delictul de opinie nu este sancționat”, însă cei care nu respectă deciziile partidului „nu mai reprezintă Partidul Național Liberal”. În contextul sondajului INSCOP care plasează PNL înaintea PSD în intențiile de vot pentru alegeri parlamentare, Boc a spus că această creștere arată că „românii văd că un partid ce spune și face”.
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii „În Fața Ta”, că vrea să demonteze „miturile” despre investițiile care pot fi realizate prin programul european SAFE în industria de apărare din România. El spune că banii reprezintă un împrumut avantajos, „o infuzie de capital mult mai ieftin decât orice fel de altă infuzie de capital” iar peste 50% din producție va fi în România în mod direct. Oficialul din Guvern afirmă că „ne-am imaginat o traiectorie realistă oriunde se putea, astfel încât în 2030 să avem un domeniu al apărării reindustrializat în România”.
Ministrul de Externe Oana Ţoiu anunţă că a decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.), pentru că nu mai îndeplineşte de șapte ani criteriile legale. Decizia MAE trebuie formalizată în şedinţă de guvern prin Hotărâre de Guvern şi va fi reintrodusă pe ordinea de zi în următoarea şedinţă a Guvernului, mai spune ministrul, citat de News.ro.
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, aflată vineri la Chișinău, a anunțat că va propune dublarea ajutorului militar european pentru Republica Moldova, despre care spune că ar deveni cel mai mare pachet de sprijin acordat de UE unei țări partenere după Ucraina. Totodată, oficialul european a promis că Bruxellesul va cere retragerea trupelor ruse din Transnistria în eventualele negocieri cu Moscova privind ridicarea sancțiunilor.
Țările Uniunii Europene au eliberat cu peste 10% mai multe vize Schengen cetățenilor ruși în 2025. Deși Comisia Europeană spune că numărul vizelor acordate e mai mic decât în anii premergători războiului, statisticile nu arată același lucru.
Fostul premier Emil Boc spune că PNL nu se va răzgândi în privința trecerii în opoziție, chiar dacă mai mulți lideri ai partidului au spus deschis că și-ar dori să facă parte din viitorul guvern. El a mai spus la Digi24 că nu este nevoie de un congres pentru a tranșa taberele în partid, deoarece decizia a fost luat aproape în unanimitate în ședința de aseară. Primarul Clujului a mai spus că cei care au dat jos guvernul prin moțiunea de cenzură au obligația „politică şi morală” să formeze un nou guvern.